Un robot unic în România le oferă o șansă unică bolnavilor paralizați. Primul pacient, un polițist

Aparatul costă 500.000 euro și se află la Spitalul de Recuperare din Iași, unde zeci de pacienți s-au înscris pe listă pentru a-l testa, informează știrileprotv.ro.

O singură ședință la un asemenea aparat înlocuiește sutele de exerciții pe care unii le fac pentru a-și recăpăta capacitatea de a merge.

Primul pacient al robotului este un polițist criminalist din Suceava care, la 32 de ani, a rămas paralizat. În doar o săptămână de lucru la aparat, a ajuns să facă într-o oră 800 de pași.

„Senzația pentru un om normal ar fi ca merge cu picioarele prin apă, dacă aș închide ochii și aș face abstracție că sunt în sala de recuperare, aș fi în apă”, spune polițistul.

Pregătirea pacientului pentru exercițiile la robot durează 40 de minute. Fiecare mișcare e înregistrată de aparat și redată pe monitorul din fața bolnavului, Pe ecran, este afișat un program special, care îi face pe pacienți să se plimbe virtual pe aleile unui parc sau să coboare scări.

O ședință la robotul performant durează maxim o oră, iar de aparat ar putea beneficia lunar 100 de pacienți.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Surse: Sociologii vorbesc despre surprize și răsturnări de situație spectaculoase între candidații la prezidențiale
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Este interzis pentru românii care au carte de identitate. Sancțiuni usturătoare pentru cei cu buletin
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?